Programul pe scurt
Împreună cu Ambasada Norvegiei la București, am organizat patru ediții ale „Mic-dejunului lunar al doamnelor deputat”, sub umbrela platformei „Împreună pentru fete”. Scopul acestei inițiative a fost crearea unui cadru informal pentru discuții și schimb de opinii privind bunele practici, oportunitățile și provocările cu care se confruntă fetele și femeile. Prin dialog deschis și eforturi comune, sprijinim generațiile de fete și femei în vederea obținerii unei voci mai puternice și a unei prezențe crescute în societate și politică.
Scurtă retrospectivă a celor 4 ediții:
- 15 noiembrie 2022: Prima ediție a fost un prilej de cunoaștere reciprocă, oferind un spațiu pentru a sprijini identitățile profesionale și a crea o rețea de inspirație și susținere pentru fete, pentru a le ajuta să aibă curajul de a se exprima. A fost un loc de dialog deschis pe teme de politică publică și de consolidare a sprijinului transpartinic pe teme esențiale.
- 6 decembrie 2022: S-a discutat despre situația mamelor tinere din România, unde una din șapte nașteri este a unei mame adolescente.
- 21 februarie 2023: la care a participat și doamna Tone Wilhelmsen Trøen, președinta Comisiei pentru Sănătate și Servicii Sociale din Parlamentul Norvegiei, alături de care am discutat despre reprezentarea femeilor în politică și cum este diferită situația în Norvegia comparativ cu România.
- 22 martie 2023: A avut loc o discuție despre anduranță, performanță sub presiune și spirit de echipă în contextul sportului, cu participarea unei echipei mixte România-Norvegia de jucătoare de handbal feminin de la CSM București.